Scurt Istoric

Istorie Decembrie 10, 2014

Satul Românești este situat în partea de N-E, la o distanță de 35 km de orașul Iași și 9 km de orașul Podu-Iloaiei.

Din scrierile lui Gh. Ghibănescu în ,,Documentele Româniștenilor'' aflăm că pe la sfârșitul secolului al XIV-lea, un anume Roman Bilaie, contemporan cu descălecătorul Bogdan, a trăit pe aceste locuri cu misiunea de a păzi hotarele și moșiile marilor boieri din acea vreme, pentru aceasta primind drept plată o parte din pământurile lor ca să-și facă propria gospodărie. După ani și ani, în jurul acestei gospodării s-au construit și alte case formându-se un mic sătuc, iar numele purtându-l după văduva lui Roman și anume Româneasca, apoi Românești.

Aici s-a construit o biserică cu hramul Sfinții Atanasie și Chiril, dar în urma unor alunecări de teren s-a construit o altă biserică pe un alt versant al satului, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Zidirea bisericii Sf. Gheorghe a început în anul 1912, dar din lipsă de fonduri și din cauza Primului Razboi Mondial lucrările au sistat, lucrările fiind reluate în 1923 și sfințită în 1924 în data de 20 iulie.

Din pisania bisericii situată în pridvor, aflăm că la sfințirea ei au participat regele Ferdinand, ministrul Mârzescu si I.P.S. Mitropolit Pimen.

Biserica este construită din piatră cioplită pentru fundație, iar pentru ziduri s-a folosit cărămidă prelucrată și adusă din Italia, folosită atunci pentru haltele de gară și tuneluri de căi ferate (în cazul de față cărămidă folosita și la tunelul de la halta Movileni).

Planul general al bisericii este cruciform, cu două turnuri în partea de apus și acoperită cu tablă din cupru. Zidurile construite din cărămidă aparentă îi oferă acesteia un loc aparte printre bisericile de mir din zona Moldovei. Intrarea spațioasă se face cu ajutorul a 12 trepte din beton mozaicat urmând pridvorul, pronaos, naos și altar. Catapeteasma frumos ornamentată, sculptată în lemn de tei, împodobite cu icoane vechi oferă credinciosului o primire caldă și răbdătoare. Catapeteasma este adusă de la biserica Sf. Nicolae cel Sărac din Iași, cumpărată atunci de către enoriașii parohiei Românești.

De-a lungul anilor biserica a folosit ca adăpost pentru oameni in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind singura construcție din sat care a mai rămas în picioare și întreagă.

Trecând prin cele doua războaie mondiale, cutremurele mari din 1940, 1977, 1990 și vicisitudinile vremii biserica s-a deteriorat, astăzi trecând printr-un procez de reparație capitală.